E greu, într-o lume competitivă, lovită de crize, să-ți găsești un serviciu? Dar dacă ai fi nevăzător, surd, mut sau analfabet? Dacă n-ai avea casă, buletin, părinți? Dacă ești rom, dormi pe străzi, nu ai studii, nu ai o meserie, cum e? Cine te ia în seamă, cine te va angaja? Când și pentru postul de asistent curățenie trebuie să știi să citești pe flacoane sau să poți folosi mașina de spălat pahare? Cum poți să reușești?
Anual, cam 5.000 de tineri părăsesc Centrele de plasament din România. Doar 10% dintre ei se integrează, restul ajung pe stradă sau în pușcării, ajung să se sinucidă. Mulți rămân pradă racolărilor de tot felul. Numeroase rețele de profitori exploatează disperarea și singurătatea acestor tineri, din rândul lor fac recrutări pentru rețelele de droguri, prostituție, hoți de buzunare. Statul îi mai găzduiește doar trei luni după ce împlinesc 18 ani, dacă aceștia nu continuă studiile, apoi părăsesc orfelinatele. Dar ce înseamnă trei luni? Îți poți aranja o viață normală în trei luni? Cum faci asta?
Costina și Ioana au fiecare în jur de 30-40 de ani. Costina lucrează în IT, la Cluj, Ioana este antreprenor în IT și lucrează în paralel și la o instituție internațională. Amândouă au făcut voluntariat ani la rând, așa s-au și cunoscut. Anul trecut au luat hotărârea să facă ceva și pe cont propriu. Așa a luat naștere „Ancora Social” – o întreprindere socială care furnizează servicii specializate de HR pentru integrarea în muncă a persoanelor din grupuri vulnerabile. Ancora Social este una dintre cele 42 de întreprinderi sociale create în cadrul proiectului Acceleratorul de Întreprinderi Sociale.
Costina a venit la Iași, la Acceleratorul de Întreprinderi Sociale, pentru cursuri de antreprenor social și Ioana, este trainer de antreprenoriat social. Au aplicat la concurs, proiectul lor Ancora Social a fost selectat și în data de 1 octombrie au semnat contractul de finanțare. În februarie aveau toată logistica și au pornit recrutarea și pregătirea persoanelor vulnerabile pentru inserția pe piața muncii. După șase luni, au 12 persoane cu diverse vulnerabilități angajate pe piața muncii.
„A fost greu la început, dar important este să ai curajul să faci pasul, să pornești”, povestește Costina Bârjovanu, cofondatoare.
Pregătirea unui om respins de familie, de societate, lipsit de carte, de încredere, de speranță e grea, dar nu imposibilă. „Îi învățăm cum să se prezinte”, continuă Costina, „dacă nu au acte, îi sprijinim să le obțină. Apoi îi evaluăm psihologic, le identificăm potențialul, cam la ce s-ar pricepe, le facem un CV, iar, după ce reușim să-i angajăm, timp de trei luni îi monitorizăm. Ținem legătura permanent cu ei și cu angajatorul. Avem trei luni de coaching, 12 întâlniri obligatorii, dar le răspundem la telefon nonstop, îi ajutăm cu orice problemă apare și pe ei, și pe angajatori. Ne sună să ne spună ce li se întâmplă la job, tot felul de lucruri și situații pentru care până atunci au improvizat și a ieșit prost, iar acum sunt speriați, nu știu ce să spună, cum să procedeze. Ținem legătura în permanență și cu angajatorul și astfel ajungem la o soluție bună pentru ambele părți”.
Ce nu funcționează. Și ce propune Ancora Social
Prin Legea economiei sociale din 2015, teoretic, România ar fi trebuit să intre în rândul lumii în privința inserției sociale a persoanelor vulnerabile. În mod normal, firmele care au peste 50 de salariați sunt obligate să angajeze în proporție de 4% din ce depășește acest număr, persoane vulnerabile. Numai că prevederile legislative, despre care angajatorii spun că sunt confuze și prea stufoase, sunt mai degrabă ocolite. Deși se promit facilități fiscale, depunerea lunară a documentației, nesiguranța că vor primi compensațiile la timp și fondurile limitate și toată bătaia de cap generată de această situație îi determină să plătească taxele fără să mai și angajeze pe cineva.
„Să angajezi un om al străzii sau o mamă singură cu copii, în prag de sărăcie, e dificil”, recunoaște Ioana. „Trebuie să ai răbdare, să înveți cum să procedezi cu ei. Să le oferi nu încă o șansă, ci mai multe șanse. Trebuie să înțelegi lumea din care vin ei: poate nu au avut părinți, anturajul i-a învățat prost, poate că nu știu cum, nu au dobândite obiceiuri de muncă sănătoase, nu că nu vor să fie ca toți ceilalți. Și, atunci, trebuie ca angajatorul să devină partener într-un traseu dificil, riscant, dar care merită. Dacă salvezi un om, salvezi zece. Iar dacă pierzi un om, pierzi zece. Îi pierzi și pe cei din jurul lui care poate depind de el sau se vor descuraja din cauza lui.”
În prezent, Ioana coordonează o echipă de advocacy din JCI Cluj & Ancora Social care elaborează o cercetare la nivel regional – „Bune Practici în integrarea în Muncă a Persoanelor provenite din Grupuri Vulnerabile“. Echipa inventariază în acest moment toate centrele de plasament din NV României și identifică problemele și nevoile acestora. Au semnat protocoale de colaborare cu instituțiile care se ocupă de aceste persoane, cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC) și colaborează cu mai multe organizații de profil. Își propun ca împreună să elaboreze un „Ghid de bune practici” în inserția persoanelor vulnerabile, care va fi lansat în toamnă.
„Până acum, am identificat un șir de bune și rele practici, care ne ajută să vedem ce merge, ce nu merge și unde trebuie intervenit. Noi credem că demnitatea umană este o valoare primordială și aceasta trebuie respectată și protejată. Totodată, credem că aceasta depinde în mare măsură și de libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă. 90% din profitul nostru este reinvestit în misiunea socială. În următorii 10 ani ne propunem ca toți tinerii între 16-25 de ani din centrele de plasament din NV României, persoanele cu dizabilități și alte persoane aflate în situații vulnerabile, să fie consiliate și să obțină sprijin real pentru a-și începe viața, pentru a se integra în societate”, spune Ioana.
Citiți articolul integral în Revista Sinteza. Autor: Ruxandra Hurezean
